Șoc și Groază: O englezoaică a fost surprinsă trează la 4 dimineața într-un club din Londra !

Publicitate

banner

Șoc cumplit într-unul dintre cele mai faimoase cluburi din Londra, The Angels Club situat în celebrul cartier, Soho. Astfel, sâmbătă dimineața, la orele 4, Emmily D. Hunter, o tânără în vârstă de 19 ani, a fost surprinsă de către bodyguarzi perfect trează. ‘Suntem șocați, a declarat Paul Bernar Mgogo, cel mai vechi angajat al securității din The Angels Club, e prima dată când se întâmplă așa ceva în toată istoria clubului. Inițial, nu am știut cum să reacționăm, apoi am luat-o pe sus și am azvârlit-o afară. Nu ne putem permite să pătăm onorabilitatea clubului’ – a mai adăugat acesta. La rândul său, Emmily D. Hunter a declarat printre lacrimi: ‘Adevărul e că nu am băut decât trei sucuri de portocale fără acid și două sticle de 33ml de apă plată. Nu știu ce m-a apucat, pur și simplu n-am avut chef să mă îmbăt până aproape de comă alcoolică, să urinez pe mine, să vomit’ – a mai completat ea rușinată.Părinții tinerei au ajuns de urgență în fața clubului cerându-și scuze publice și promițând că, odată ajunși acasă, vor avea cu odrasla lor o discuție cât se poate de serioasă așa încât astfel de lucruri să nu se mai repete.