Opinii, bere și mici: despre pisici !

Publicitate

banner

Există – în premisele descoperirii civilizației unei nații – dincolo de chestiile clasice (infrastructură, economie, nivel de trai, etc) și câteva alte dimensiuni comune prin care indentifici clasa unei civilizații. De pildă, pisicile! În cazul nostru, mironosițele feline din Anglia pe care le tot vezi, spălate, dichisite, bagabonțind prin cartiere salubre, prin side-walk-uri, preumblând cu coada răsfirată prin tot soiul de străduțe cochete sau în proximitatea caselor. Aristocratele-astea libertine, cu aer boem, care nu cunosc ce înseamnă frica. N-au fost abuzate în copilăria lor de mâțe, n-au fost speriate, terorizate, bătute. Au un tupeu fantastic. Da fapt, au o naivitate fără seamăn. Se apropie de tine, se lasă mângâiate, te privesc fix, fascinate, foarte de aproape. Au nesimțirea ca, atunci când treci pe lângă ele, milimetric, să nu tresară sub niciun fel. Nu cunosc picioru-n cap! Nu cunosc, de pildă, cum cunosc pisicile noastre mioritice (agitate,hătuite): Perversa-de-de-Târgu-Ocna! Șutu’ ăla-n cap, gratuit, ! Că de-aia vă zic: când ajungeți într-o țară, oricare ar fi ea, unde întâlniți – în spațiile publice- motani apatici, pisici leneșe, eviscerate de frică care aproape vă stau în cale, care te privesc foarte de aproape, fără să tresară, cu un soi de fascinație domestică, să știți că ați ajuns într-o țară civilizată. În manualele de antropologie, la capitolul gradul de civilizație al unei țări – ar trebui – cu necesitate, să figureze și acest criteriu absolut: calitatea felinelor din spațiul public de a le durea-n coadă de prezența ta. De a trece pe lângă tine, nefiresc de aproape, fără să-și închipuie vreo secundă că și-ar putea lua -în cel mai gratuit mod cu putință -un șut în scăfârlie. În indiferența lor naivă rezidă tot bunul trai al țării care le găzduiesc.