Descoperire epocală: A fost identificat englezul care vorbește și o altă limbă decât limba engleză!

Publicitate

banner

 

John Stuart Brown, în vârstă de 63 de ani, din comitatul Nottingham, a devenit, oficial, primul englez care poate conversa și într-o altă limbă străină de limba engleză. Descoperirea aparține unui grup de cercetători, evident, britanici, care timp de vreo câteva decade s-au chinuit să găsească un vorbitor de limbă străină printre ei. Astfel, deși nu este vorba despre vreo altă limbă de circulație internațională, ci de limba română, John Brown, intră în istoria marii britanii drept primul vorbitor a unei alte limbi decât limba engleză. Am învățat limba română de la soția mea, Angela, născută în Câmpina, dar pe care-am cunoscut-o în anii 80 la Costinești – a declarat John S. Brown într-o română perfectă. Din dragoste pentru ea am devenit interesat de cultura română. Primele expresii pe care le-am învățat au fost, evident, cele vulgare, de genul: Muie Steaua, Muie Dinamo, Sugi pula, Bulangiule, Marș în morții mă-ții și altele asemenea pe care le folosesc și acum când mă enervează conaționalii mei. Sigur, apoi am învățat temeinic gramatica limbii române și am citit enorm în limba română – a mai completat acesta. Primăria din Nottingham a declarat că, în cinstea acestui eveniment, un bust al inovatorului poliglot va fi dezvelit la începutul lunii decembrie, foarte probabil, chiar de ziua națională a României.